Orar: L-D: 09.00-19.00 (1 mai - 30 sept) / 09.00-17.00 (1 oct - 30 apr)

Educația copiilor, foarte importantă pentru romani

”𝑨 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒖𝒕 𝒔̦𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂!”. Unii copii o spun cu entuziasm, alții… fără niciun chef. Așa este în zilele noastre și ne imaginăm că așa era și în urmă cu două milenii, în anticul 𝐀𝐩𝐮𝐥𝐮𝐦.
🧒 Da, și în epoca romană, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒𝑎𝑢 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆. Nu știm clar câți dintre ei. Opiniile istoricilor sunt împărțite: unii spun că majoritatea, alții că doar o parte. Totuși, toți sunt de acord că școală se făcea și pe atunci. Chiar la modul 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑠𝑒𝑟𝑖𝑜𝑠, deoarece romanii puneau mare accent pe 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑖𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ și pe 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑔𝑢𝑙𝑖𝑙𝑜𝑟, dat fiind că cei mai mulți dintre băieți aveau să devină soldați.
👣 Poate pășim de multe ori prin locuri unde 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒊𝒊 𝒅𝒊𝒏 𝑨𝒑𝒖𝒍𝒖𝒎 𝒅𝒆𝒔𝒄𝒊𝒇𝒓𝒂𝒖 𝒕𝒂𝒊𝒏𝒆𝒍𝒆 𝒄𝒊𝒕𝒊𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒔̦𝒊 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊. Dar cum am putea ști acest lucru în condițiile în care, în orașele romane, din câte cunoaștem, nu existau clădiri special destinate școlii, cel puțin nu la nivel primar. Orele se desfășurau în locuri diverse: putea fi vorba despre un loc mai retras pe stradă ori într-o piață publică sau de o cameră (de multe ori, închiriată), într-o zonă accesibilă.
✍️ 𝐶𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑟𝑔𝑒𝑎𝑢 𝑙𝑎 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑢 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑒 7 𝑎𝑛𝑖. Școlile erau mixte, însă fetele învățau doar până la 12 ani. În acest ”ciclu primar”, copiii învățau să citească, să scrie, să numere, să socotească, eventual să recite, sub îndrumarea unui dascăl (𝒍𝒖𝒅𝒊 𝒎𝒂𝒈𝒊𝒔𝒕𝒆𝒓).
Potrivit istoricilor, cursurile începeau dimineața și durau 6 ore, existând și o pauză pentru masa de prânz. Elevii scriau pe tăblițe date cu ceară cu ajutorul unui stilet sau pe papirus folosindu-se de trestie tăiată și înmuiată în cerneală. Nu se făceau cursuri în zilele festive.
Familiile bogate nu îşi trimiteau copiii la şcoală, ci îi încredinţau unui 𝒑𝒆𝒅𝒂𝒈𝒐𝒈, de obicei unul dintre sclavii cei mai instruiţi ai casei, care de cele mai multe ori era grec.
După vârsta de 12 ani, cei care continuau școala studiau 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎 𝑙𝑎𝑡𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎 𝑔𝑟𝑒𝑎𝑐𝑎̆, 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑙𝑎𝑠𝑖𝑐𝑖 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑢 𝑎𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒, 𝑔𝑒𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑒, 𝑚𝑖𝑡𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑒, 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑚𝑎𝑡𝑖𝑐𝑎̆, 𝑎𝑠𝑡𝑟𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑒 𝑠̦𝑖 𝑚𝑢𝑧𝑖𝑐𝑎̆.
După ce împlineau vârsta de 17 ani, tinerii își puteau continua studiile în școli superioare pentru a se perfecționa într-un anumit domeniu, cum ar fi 𝑎𝑟ℎ𝑖𝑡𝑒𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎, 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑖𝑛𝑎 sau la școala de 𝑟𝑒𝑡𝑜𝑟𝑖𝑐𝑎̆, care era foarte folositoare viitorilor politicieni.
⁉️ 𝑺̦𝒕𝒊𝒂𝒕̦𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒄𝒆𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒊 𝒅𝒊𝒏𝒕𝒓𝒆 𝒕𝒊𝒏𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒖 𝒇𝒐𝒔𝒕 𝒔̦𝒄𝒐𝒍𝒂𝒓𝒊𝒛𝒂𝒕̦𝒊 𝒊̂𝒏 𝒆𝒑𝒐𝒄𝒂 𝒓𝒐𝒎𝒂𝒏𝒂̆ 𝒔̦𝒕𝒊𝒂𝒖 𝒔̦𝒊 𝒍𝒊𝒎𝒃𝒂 𝒈𝒓𝒆𝒂𝒄𝒂̆? Da, atunci greaca avea statutul pe care îl are azi 𝑜 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆, iar felul în care grecii au gândit educația a fost respectat în toată lumea. De altfel, romanii au admirat în așa măsură sistemul de educație din Grecia Antică, încât l-au copiat în mare parte și au angajat profesori greci pentru copiii lor. Cei mai înstăriți dintre romani mergeau chiar în Grecia pentru a-și perfecționa studiile.
🏛️ Specialiști în adaptări și îmbunătățiri, 𝑟𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑖 𝑎𝑢 𝑝𝑟𝑒𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑜𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑐𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑔𝑟𝑒𝑐𝑖 (care o foloseau în special pentru dezbateri pe teme filozofice) 𝑠̦𝑖 𝑎𝑢 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡-𝑜, devenind cel mai popular subiect de studii superioare. O utilizau cu succes în politică, dar și 𝐬̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭, singurul tip de educație superioară romană care nu avea echivalent în educația elenă.
❓ 𝑶𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒂̂𝒕 𝒅𝒆 𝒈𝒓𝒆𝒖 𝒔𝒂𝒖 𝒅𝒆 𝒖𝒔̦𝒐𝒓 𝒔𝒆 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒆 𝒑𝒆 𝒄𝒆𝒂𝒓𝒂̆? 𝑽𝒂̆ 𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒑𝒕𝒂̆𝒎 𝒔𝒂̆ 𝒆𝒙𝒑𝒆𝒓𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒕̦𝒊 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒔𝒖𝒍 𝒑𝒆 𝒕𝒂̆𝒃𝒍𝒊𝒕̦𝒆 𝒂𝒄𝒐𝒑𝒆𝒓𝒊𝒕𝒆 𝒄𝒖 𝒄𝒆𝒂𝒓𝒂̆, 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒅𝒓𝒖𝒍 𝒂𝒕𝒆𝒍𝒊𝒆𝒓𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒊𝒛𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝑴𝒖𝒛𝒆𝒖𝒍 𝑷𝒓𝒊𝒏𝒄𝒊𝒑𝒊𝒂 – 𝑪𝒂𝒔𝒕𝒓𝒖𝒍 𝑹𝒐𝒎𝒂𝒏 𝑨𝒑𝒖𝒍𝒖𝒎!

Post a comment